Începând din septembrie 2020, am început să lucrăm cu peste 2500 de directori cadre didactice și nedidactice și personal auxiliar din 53 de școli înscrise în program, în beneficiul a peste 25.000 de elevi din 18 județe și București.
"Din fericire, Şcoala Încrederii este o poveste şi despre noi, despre evoluţia comunităţii noastre şcolare, un proiect la care am visat de mult timp şi pentru care cred că suntem pregătiţi. Este o oportunitate pentru a construi împreună o civilizaţie a binelui şi normalităţii, a deschiderii spre comunicare autentică. Este o şansa a aplicării unei pedagogii orientate, o direcţionare a educaţiei spre valori şi principii bazate pe adevăr, respect, acceptare , credinţă, echilibru afectiv emoţional şi misiune asumată spre binele copiilor şi tinerilor. Contextul acestui parteneriat inedit şi expertiza de înaltă cotă valorică a iniţiatorilor ne vor ajuta să potenţăm experienţe profesionale şi umane care să pună investiţia în viitor pe locul pe care îl merită. Întreaga echipă de cadre didactice din liceul nostru împărtăşeşte o reală gratitudine şi recunoştinţă faţă de sprijinul oferit de colegii noştri."
„În fiecare zi, în liceul nostru, muncim pentru ca, împreună, să nu lăsăm pe nimeni în urmă. Peste jumătate dintre elevii noştri vin din familii în care există multe dificultăţi de tot felul şi mulţi adulţi cred că pentru copiii lor şansele de a-şi construi o carieră sunt foarte reduse, oportunităţile de a găsi un job mai bun nu există. Procesul Școala Încrederii, în care am fost onoraţi să fim acceptaţi, vine la momentul cel mai potrivit pentru a ne împuternici pe toţi membrii comunităţii noastre şcolare să găsim instrumente şi căi mai multe şi mai diverse pentru a ne îndeplini misiunea. Pornim la drum, în acest program, cu încrederea că vom reuşi, în cinci ani, să devenim o resursă prin care oraşul nostru şi localităţile din împrejurimi se îmbogăţesc cu membri cât mai bine pregătiţi să facă faţă tuturor provocărilor acestor vremuri şi care îşi aduc o contribuţie valoroasă la dezvoltarea comunităţii din care fac parte.”
“Acest program vine ca o gură de aer proaspăt în contextul actual. Știm, din literatura de specialitate, că este o legătură directă între starea de bine a elevilor, a cadrelor didactice și reușita școlară și prestația profesională. Iar această legătură se clădește cu răbdare, în timp. Noi, la Școala 2, dorim să fim bine, împreună. Ne simțim o echipă motivată, gălăgioasă și dinamică. Și în fiecare zi – din 1869 – ne scriem propria poveste, într-o comunitate care învață lecția încrederii în propriile resurse.”
“Procesul Școala Încrederii devine o garanție a valorificării potențialului fiecărui elev, o fericită îngemănare între competențe dobândite, cunoștințe asimilate, dar și modelarea caracterului, prin receptivitate la altruism. Implementarea acestui program deschide perspective inedite, completând cu succes provocarea de a ne învăța să câștigăm lupta cu sine, să convertim pasiunile în performanțe, să ne autodepășim și valorificăm oportunitățile care aduc beneficii individului și comunității deopotrivă.”
Previous
Next
Selecția școlilor/a comunităților de școli în proiect se face astfel:
Completarea formularului de aplicație de către directorul școlii
Participarea directorului și a minim 60% dintre cadrele didactice din școală, la patru cursuri introductive, online
Confirmarea Consiliului de administrație al școlii
Participarea directorului școlii la un curs de Wellbeing Leadership Certification
Povestea.org utilizează fișiere tip cookie pentru a personaliza și îmbunătați experiența dumneavoastră pe website-ul nostru. Politica de utilizare cookiesACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.