Niciun copil nu ar trebui să meargă la școală cu frică!

Am întâlnit bullyingul cu precădere în liceu. Clasa a IX-a ar fi trebuit să îmi aducă un nou început, dar fiind o persoană timidă, simplă, cu fobie socială am fost ținta bătăilor de joc. Eram înjurată de colegii din clasa paralelă, îmi spuneau cuvinte vulgare, unul dintre respectivii a îndrăznit să împingă intenționat o masă în spatele meu. Mereu spuneau „ce față are asta" sau un „du-te dracu'" la ordinea zilei…A fost un an greu, mi s-a intensificat fobia socială, care are urmări și astăzi. În prezent sunt cadru didactic și în cancelarie simt un alt bullying la adresa mea. Îmi văd de treabă liniștită, dar colegele m-au numit „muta" sau „speriata". Ele, de fapt, nu știu că în sufletul fiecăruia e o bătălie. Pot spune că am avut parte de bullying din liceu până în prezent. Doar că acum știu să-l gestionez.

Încă de la grădiniță, fiind mai înaltă, eram văzută grasă. Eram dată la o parte de către colegi. În gimnaziu, la fel, tot cu aceiași colegi. Bătută, făcută grasă, balenă, batoză, exclusă de la activități… Nu puteam să mănânc în pauze, că mă jigneau, mâncam pe ascuns în ore, iar Doamne ferește să fi lipsit pachetul vreunui coleg (cel primit de la stat) că ziceau ca am luat eu mai multe, iar din cel pe care-l aveam, trebuia să-l cedez... Am scris bilețele de adio, voiam să mă arunc de pe casă, căci nu mai suportam, însă frica mă oprea. Mi-a fost greu, încă lucrez la mine, la cei 26 de ani. Pe atunci le comunicam părinților, cadrelor didactice, dar degeaba. Totul se reducea la faptul că suntem copii.

Nu am o poveste a mea sau poate nu o consider ca fiind bullying, deși era. În clasa a 5-a m-am mutat la o școală nouă, nu am avut prieteni pe tot parcursul celor 4 ani de generală, poate doar interacțiuni de prietenie, pentru că eram genul de copil ce prefera muzica rock și nu mă interesa pe vremea aia să-mi fac o relație. Prietenele pe care le aveam, erau mai mult interesate de aspectul fizic și de băieți decât de școală, iar eu încercam să fiu doar o persoană invizibilă și să nu cauzez prea multe probleme. Așa că mai existau cuvinte pe ici pe colo, rar, cred că în momente de plictiseală, pe care acum nici nu mi le amintesc. Nu m-am lăsat afectată de asta, am considerat că sunt mult mai mult decât ce mi-ar zice lumea. Dar, în schimb, aveam în clasă o colegă de etnie rromă care mereu era batjocorită de colegi, într-o formă sau alta. Regret și până astăzi că am fost un simplu privitor, în loc să o ajut și să încerc cumva să opresc acest bullying. Nu am fost o victimă, dar mă simt de parcă am fost un agresor prin tăcerea mea. Cred că este important să conștientizăm și că, a nu face nimic când vedem că cineva este agresat, este greșit.