Povești
În satul Cășeiu, la 65 de kilometri de Cluj-Napoca, un grup de profesori vrea să se asigure că Iasmina, Bogdan și fiecare copil capătă sprijinul de care au nevoie ca să-și vadă visul mai aproape. Să simtă că nu-s lăsați deoparte, pentru că nu-s la școala care trebuie.
În fiecare zi, învățătoarea Nicoleta stă cu cei 15 elevi din clasa a IV-a ca să se asigure că-s pregătiți pentru gimnaziu și că nu vor abandona școala.
Într-un sistem de învățământ care pierde pe drum o treime din elevi, în 12 ani de școală, pentru fiecare copil merită să lupți. Iar Școala Gimnazială din sat a înțeles că viitorul comunității depinde de viitorul copiilor. Așa că luptă în fiecare zi pentru fiecare elev cu ajutorul Școlii Încrederii.
Acum doi ani, școala din satul Cășeiu a intrat în programul Școala Încrederii, pentru că directorul, Ioan Groșan, și-a dat seama că trebuie să schimbe ceva, urgent, ca elevii să rămână mai mult în școală, să plece cu mai multe deprinderi și să fie pregătiți pentru ce le oferă viața. „Cum să facem să nu mai fie copii care să abandoneze școala?”, s-a întrebat el în cancelarie.
Este al treilea an când numărul elevilor din comună scade sub 400. „Intră prea puțini elevi și ies prea mulți din sistem”, spune el. Dacă sunt sub zece elevi pe clasă, clasele vor fi unite, iar atunci scade prea mult calitatea predării.
„Avem un obiectiv al nostru: să nu intre copiii în clasa a cincea fără să știe să scrie și să citească cum trebuie. În gimnaziu nu mai stă nimeni după ei. Iar în clasă ei nu înțeleg ce se predă”
povestește directorul Ioan Groșan.
Doamna învățătoare Nicoleta a fost una din persoanele care au aplicat practicile din program. La doi ani de când directorul a înscris Școala Gimnazială Cășeiu în Școala Încrederii, „copiii sunt mai prietenoși”, spune ea, fără să stea pe gânduri. „Copiii lucrează mai bine unii cu alții. Învață să-i aprecieze pe ceilalți și să țină cont și de părerile lor.”
Ea vrea ca fiecare copil să rămână la fel de visător, și de doi ani integrează în predare instrumentele oferite de Școala încrederii, ca ei să fie suficient de pregătiți și încrezători că pot continua. Că pot avea de câștigat dacă vin la școală și că pot să devină medici sau polițiști.
„Vreau să discut cu ei și să-i învăț cum să vorbească unii cu alții, astfel încât să nu ajungă la agresivitate. Îi învăț, de fapt, cum să se comporte. Dacă ridic tonul la ei, atunci se sperie, nu învață cum trebuie să se comporte cu ceilalți”
povestește doamna învățătoare.
În fiecare zi, învățătoarea Nicoleta stă cu cei 15 elevi din clasa a IV-a ca să se asigure că-s pregătiți pentru gimnaziu și că nu vor abandona școala.
Într-un sistem de învățământ care pierde pe drum o treime din elevi, în 12 ani de școală, pentru fiecare copil merită să lupți. Iar Școala Gimnazială din sat a înțeles că viitorul comunității depinde de viitorul copiilor. Așa că luptă în fiecare zi pentru fiecare elev cu ajutorul Școlii Încrederii.
„Te iubesc, ești prietena mea pentru totdeauna”, scrie pe un bilețel colorat pe care Andrada l-a primit de la o colegă.
Fața ei se luminează instant și apare un zâmbet care crește pe măsură ce analizează fiecare literă de pe hârtie. Este a nu știu câta oară când Andrada citește „aprecierea” pe care a primit-o.
Acest exercițiu îi bucură nespus pe copii, și vor să țină cu ei acest sentiment de fericire cât mai mult. Atunci, doamna învățătoare vine cu noi activități, ca să păstreze această stare de bine în clasă, să sprijine și să-i facă să le placă la școală.
„Școala Încrederii îi ajută să se vadă pe ei importanți, să vadă că și ei pot să facă ce vor, indiferent din ce mediu ar fi. Și ei pot să ajungă ceea ce-și doresc, dacă muncesc pentru asta”, spune ea.
Este al treilea an când numărul elevilor din comună scade sub 400. „Intră prea puțini elevi și ies prea mulți din sistem”, spune el. Dacă sunt sub zece elevi pe clasă, clasele vor fi unite, iar atunci scade prea mult calitatea predării.
„Avem un obiectiv al nostru: să nu intre copiii în clasa a cincea fără să știe să scrie și să citească cum trebuie. În gimnaziu nu mai stă nimeni după ei. Iar în clasă ei nu înțeleg ce se predă”, povestește directorul Ioan Groșan.
„Dumneavoastră m-ați făcut să învăț mai mult. Am înțeles că dacă învăț, pot să ajung ceva în viață”, Iasmina.
Programul ăsta oferă, mai multă speranță pentru ce viitor poate să-i aștepte pe copii. Programul intervine personalizat în fiecare școală. În 3 ani, programul lucrează cu elevii, profesorii și părinții, astfel încât școala să devină un spațiu sigur, în care comunitatea să aibă încredere, în care elevii să capete curaj și să fie pregătiți pentru viitorul pe care și-l doresc.
Copiii desfășoară activități care-i ajută să dezvolte noi deprinderi, să își înțeleagă nevoile și emoțiile și cum să le gestioneze. Profesorii primesc consiliere și resurse pentru a-și îmbogăți modul de lucru de la catedră astfel încât să poată să răspundă nevoilor fiecărui elev, iar părinții simt că fac parte din viața copilului de la școală.
Pentru copiii ei din clasa a IV-a, Nicoleta e văzută ca o mamă. „Ne place că e bună, știe să explice și ne iubește”, o descrie Daniel. Copiii simt sinceritatea și pasiunea adulților, care-i ajută pe copii să fie ei înșiși și să-și descopere abilitățile și nevoile.
E o clasă schimbată, unde copiii cresc—nu cu frică și țipete, ci într-un loc unde ei se simt ascultați. Ce înseamnă asta pentru învățătoare? Copiii nu se ceartă și nu se bat, nu le este frică să-și spună „te iubesc” sau „ești prietena mea”. Sunt atenți la ore, vor note mai mari și descoperă cum e când un adult îți vrea binele.
„Copiii învață anumite comportamente nepotrivite, să le spun așa, din mass-media. Și cred că acelea sunt potrivite lumii în care trăiesc. Dar aici descoperă o altă lume, o lume cu totul mai frumoasă. Și le place în lumea aceasta, dar este foarte grea schimbarea”.
Mai sunt câteva săptămâni de școală, iar copiii ei vor intra în marea vacanță care-i va despărți de ciclul primar. Îi este frică de ritmul predării de la gimnaziu, de dificultatea informațiilor pe care trebuie să le învețe. Nu vrea ca elevii ei să se simtă intimidați de avalanșa de materii și informații, pentru că e conștientă că cei mici sunt, de multe ori, prea singuri în relație cu școala.
„Părinții nu pot să le acorde sprijinul necesar (la teme). Copiii probabil că spun «știu și nu este nevoie să învăț mai mult». Treptat, fără ajutor, încep să scadă la note și nu mai fac față școlii. Și atunci ce se întâmplă? Ba aleg să absenteze, ba aleg să se comporte nepotrivit”, povestește ea. „Am reușit să îi înțeleg mai bine pe copii și să am încredere că va fi din ce în ce mai bine”, adaugă ea.
În Cășeiu și în orice sat din România, școala este inima comunității. Profesorii sunt cunoscuți pe ulițe, de cele mai multe ori, ei au predat și părinților de azi. Dar când oamenii din sat nu mai au încredere în șansele pe care școala le oferă și nu simt că cei mici sunt în siguranță, suntem în pericol să ne pierdem viitorul.
Elevii din clasa doamnei Nicoleta au învățat că ei contează și-și pot construi ce viitor vor. Aici, inima comunității rămâne școala.
Școala Încrederii este bună pentru că ne formează în primul rând ca oameni.
Ne învață să îl ajutăm pe celălalt, să-l iubim pe celălalt așa cum este, să fim ceea ce trebuie să fim.