Omul care și-a ales profesia datorită admirației și blândeții unui cadru didactic, pe când era elevă, spune azi, după 18 ani în sistemul de învățământ, că a fi cadru didactic este o mare satisfacție fiindcă ai responsabilitatea de a forma viitorul unor copii: „am avut bucuria să văd cum elevii mei își descoperă vocația și cresc dincolo de limitele lor inițiale. Unii au devenit profesori, inspirați poate, de relația noastră și de bucuria învățării împărtășite. Alții au ales să devină învățători sau educatori, ducând mai departe, la rândul lor, modelul încrederii. O fostă elevă a ales meseria de bibliotecar — pentru că, spunea ea, «printre cărți, m-am simțit cel mai în siguranță». Un alt elev, pasionat de tehnologie, a urmat un parcurs în IT, mereu dornic să învețe și să se perfecționeze. O altă tânără, cu o rigoare admirabilă și o atenție la detalii, a devenit contabilă. Un alt fost elev este acum asistent medical — îmi povestea că în școală a învățat cât de important este să asculți cu adevărat un om.”
Cea mai mare provocare la catedră? „Să ajungem la copii în profunzime, nu doar la suprafața cognitivă. Să le înțelegem fricile, dorințele, blocajele. Să le oferim voce, spațiu și siguranță”, declară Viorica Sabău, profesor de limba și literatura română.
Știa că își dorește să devină acel profesor pe care un copil nu-l uită niciodată. Nu neapărat pentru ce a predat, ci pentru cum i-a făcut să se simtă. A ales limba română pentru că era locul în care își putea exprima emoțiile, gândurile, creativitatea — și, mai ales, în care putea asculta sufletul celorlalți.
Viorica a ales să facă parte din Programul Școala Încrederii pentru că a simțit nevoia unui cadru autentic de reflecție și transformare. Își dorea să regăsescă bucuria de a preda, dincolo de presiunea zilnică a planificărilor și a evaluărilor și să construiescă relații mai profunde cu elevii. A atras-o viziunea că relațiile sunt fundamentul oricărei învățări reale. A învățat să pună relația mai presus de conținut, să aleagă blândețea în locul criticii și să fie mai atentă la nevoile emoționale ale celor din fața ei.
„Am renunțat la dorința de control absolut și am început să construiesc mai mult prin colaborare. Am devenit mai deschisă, mai empatică, mai prezentă. Am învățat că e în regulă să nu am toate răspunsurile, că vulnerabilitatea nu mă face mai puțin profesor. Programul Școala Încrederii este un spațiu de regăsire. Nu e vorba despre metode miraculoase, ci despre oameni care aleg să se privească altfel și să fie dascăli cu bucurie, nu doar cu efort”.
