Conferința de presă „Școala Încrederii”

Școala Încrederii, cel mai mare program de educație din România, face apel la pornirea unei „Revoluții în Educație” pentru a menține copiii în siguranță în școli. În contextul în care 1 din 2 elevi este amenințat, umilit sau agresat fizic, 4 din 5 copii asistă la situații de bullying și aproape 10.000 de acte de violență au fost semnalate de inspectoratele școlare județene în ultimul an școlar, pornim campania prin care împreună spunem „STOP” bullyingului și violenței în școli. Joi, 06 aprilie, de la ora 10:00 a avut loc conferința de presă online cu tema „Bullyingul și violența în școli”. Alături de noi au fost elevi din școlile care fac parte din programul nostru, părinți, profesori, directori de școală, și specialiști în psihologie (printre care s-a numărat și Raluca Anton, psihoterapeut și doctor în psihologie) alături de fondatorii și coordonatorii programului Școala Încrederii. Împreună am abordat subiectul bullying-ului și a violenței în școli prin evidențierea gravității fenomenului, care necesită găsirea imediată de soluții reale, pentru ca elevii să se simtă în siguranță.

Află mai multe despre proiectul nostru